Regim de ingrijire The Ordinary pentru ten uscat

Se apropie și septembrie cu pași repezi, iar mie nu-mi vine să cred că a zburat iar timpul pe lângă mine. Această tranziție nu înseamnă mare lucru pentru multe dintre voi, sau cel puțin nimic legat de sănătatea tenului. Tenurile cu exces de sebum au ceva motive de sărbătoare odată cu venirea timpurilor mai uscate, însă persoanele care se confruntă cu un ten uscat, deshidratat, sensibil sau cuperozic, cred că își pregătesc de pe acum cămara cu creme hidratante.

Un aspect important cunoscut de majoritatea, dar care merită repetat, este faptul că o rutină corectă de îngrijire trebuie să se adapteze anotimpurilor și mediului înconjurător. Vine iarna, scoatem cremele și uleiurile mai dense, mergem în vacanță prin țări însorite, insistăm cu factorul de protecție și optăm pentru produse mai lejere.

Dar nu neapărat despre asta vreau să vorbim în acest articol, ci mai degrabă despre tenul uscat în general: cum prevenim, cum tratăm și cum menținem un ten sănătos pe tot parcursul anului.

CAUZE

  • Gena – factorul genetic este prezent de multe ori atunci când vine vorba despre diverse condiții ale tenului, așa că iată-l prezent și aici. Dacă unul dintre membrii familiei tale se confruntă cu această problemă, șansele sunt mari ca acest aspect să se fi transmis genetic și la tine.
  • Vârsta – odată cu înaintarea în vârstă, glandele sebacee devin din ce în ce mai puțin active. Din acest motiv, există șanse ca tenul tău să devină mai uscat odată cu trecerea anilor.
  • Aerul uscat – după cum spuneam și mai devreme, temperaturile și mediul exterior au un impact major asupra sănătății tenurilor noastre, în special aerul uscat. Dacă vă mai aduceți aminte de un articol pe care l-am scris anul trecut, despre ce se întămplâ cu tenurile noastre atunci când zburăm cu avionul, vă aduceți aminte și că vă spuneam despre cum aerul foarte uscat din avion extrage umezeală de pe unde apucă, în special din pielea călătorilor.
  • Unele obiceiuri – dușurile lungi și fierbinți nu sunt o idee bună indiferent de tipul de ten pe care îl ai. De acest obicei sunt și eu vinovată și tare greu îmi este să renunț la el – cu cât mai fierbinte apa, parcă cu atât mai relaxant dușul.

METODE DE PREVENȚIE

  • Încearcă să limitezi dușurile la sub 10 minute și setează o temperatură rezonabilă.
  • Imediat după duș tapotează tenul cu un prosop moale și aplică o cremă hidratantă.
  • Optează pentru creme mai dense și încearcă să eviți cremele de tip gel sau loțiune (acestea sunt de regulă mai indicate pentru tenurile cu exces de sebum).
  • Caută produse de îngrijire ce conțin ingrediente precum: acid lactic, urea, acid hialuronic, glicerină, uleiuri minerale, dimethicone, linolin, Petrolatum
  • Stai departe de acizi AHA puternici, Retinol și orice alte produse care pot irita sau agrava tenul uscat.
  • Consideră achiziționarea unui umidificator de încăpere. Odată cu apariția zilelor mai reci, nivelul de umiditate din casă scade considerabil. Utilizarea unui umidificator te poate ajuta atât la sănătatea tenului cât și la îmbunătățirea călității somnului și a altor aspecte.

REGIM DE ÎNGRIJIRE THE ORDINARY PENTRU TEN USCAT

  1. The Ordinary Squalane Cleanser – squalane este un ulei ce se regăsește în mod natural în plante, animale și chiar în pielea noastră. Având în vedere faptul că această subtanță ajută în procesul natural de hidratare, acest produs de curățare a tenului este unul foarte potrivit pentru tenurile uscate și sensibile.

Mod de utilizare: aplică o cantitate mică între degete și masează produsul pentru a-l încălzi. Masează tenul fără a-l uda în prealabil pentru a îndepărta toate impuritățile, apoi clătește bine cu apă călduță.

The Ordinary Squalane Cleanser pentru ten uscat
The Ordinary Squalane Cleanser

2. The Ordinary Lactic Acid 5% + Ha – cu toate că acidul lactic face parte din familia AHA, în acest produs îl găsim într-o concentrație de 5% și în combinație cu acid hialuronic și ardei tasmanian. Aceste ingrediente sunt cunoscute pentru proprietățile lor de a reduce iritațiile asociate cu utilizarea acizilor AHA. Exfolierea regulată ajută la îndepărtarea celulelor moarte și ajută la restructurarea suprafeței tenului.

Mod de utilizare: Se utilizează seara, de 2-3 ori pe săptămână. Îl poți aplica singur, sau îl poți combina cu o cremă hidratantă pentru a-l mai dilua. Pe timpul zilei este recomandat să utilizezi o cremă cu factor de protecție solară.

The Ordinary Lactic Acid 5% + Ha pentru ten uscat
The Ordinary Lactic Acid 5% + Ha

3. Hidratare 1/2. The Ordinary Natural Moisturizing Factors + HA – Un prim pas în procesul de hidratare și o soluție foarte bună pentru multe tipuri de ten este Natural Moisturizing Factors de la The Ordinary. Această cremă conține substanțe ce se regăsesc în mod natural în piele, nu conține uleiuri, protejează și hidratează eficient tenul.

Mod de utilizare: Aplică liber pe toată suprafața tenului și masează blând până intră în piele. Cremele se aplică după seruri sau alte produse pe bază de apă.

Natural Moisturizing Factors pentru ten uscat
The Ordinary Natural Moisturizing Factors + HA

4. Hidratare 2/2. The Ordinary ”B” oil – probabil unul dintre cele mai bune uleiuri de la The Ordinary, B Oil are în componența sa atât Squalane cât și uleiuri precum marula, argan, baobab, măceșe și multe altele. Toate aceste ingrediente creează o barieră puternică între tenul tău și mediul înconjurător și sporește vizibil strălucirea naturală a tenului.

Mod de utilizare: Tapotează o cantitate mică pe toată suprafața tenului ca un ultim pas în regimul tău de îngrijire.

The Ordinary B oil pentru ten uscat
The Ordinary B Oil

Ei bine, 3 pași simpli către un ten mai sănătos, care își poate menține nivelul de hidratare mai bine și toate astea fără a face gaură în buzunar.

În cazul în care vă confruntați cu aceleași probleme și pe restul corpului, puteți aplica aceleași principii și acolo. Vă las mai jos și câteva exemple de produse de îngrijire corporală pentru piele uscată, care sunt sigură că vă vor fi de folos:

crema hidratanta pentru piele uscata
Lactovit Lactourea
acid hialuronic pentru piele uscata
The Chemistry Brand Hyaluronic Concentrate

Sper că v-a plăcut articolul din această săptămână, iar dacă vă regăsiți printre rândurile de mai sus, să dați o șansă acestor tip de produse și de ce nu, să-mi scrieți să-mi spuneți despre experiențele voastre.

Dacă aveți întrebări legate de regimul vostru personal de îngrijire, îmi puteți scrie direct la info@georgianamerloi.com și vă răspund cu drag la toate întrebările.

Până data viitoare,

G

 

ARTICOLE RECENTE:

Cuperoza și cele mai bune metode de tratament

Despre legendara Crem de la Mer

Despre acnee partea I